Am "Frica"

'Oricine de aici ar putea sa faca asta ' numai tu nu.

'Totusi - de ce m-am urcat aici?' vine imediat dupa. Stai in picioare si transpiri abundent. Ti-e si frica sa te uiti in jos pentru ca simti vertijul. Vertijul e atunci cand imaginile din jurul tau incep sa vajaie si iti poti auzi bataile inimii ca si cand te-ai sprijini de o boxa in Expirat.
'Deja m-a vazut toata lumea cum stau aici ca un prost' Faptul ca s-a aruncat cineva exact inaintea  ta, ca de jos nu parea prea inalt sau ca e o perna URIASA de aer fix unde ar trebui sa cazi nu mai conteaza deloc.
E o senzatie de lesin combinata cu greata si  cu chestia aia cand nu mai poti sa mai respiri, cand parca nu ai indeajuns aer in plamani.
Si iti bate inima ... gn.. gn.. gn.. gn - si parca au inceput sa-ti zvacneasca si bratele in ritmul ei si esti convins ca toata lumea imprejur poate sa vada asta. Si o considera amuzanta. Dar nu e. Nu e deloc.

Inchizi ochii. Tot aia e. Acum nici nu mai vezi unde trebuia sa te arunci, daca te arunci prea la stanga si nimeresti cu capul de ciment? UGH!... Mai bine cu ochii deschisi.

Care e momentul  in care te arunci? Ai vrea sa-l stii dinainte ca sa-l poti stipula, folosi. Sa stii ca intai ametesti, dupa aia iti amortesc picioarele, dupa aia vine greata - si gata, poti sa iti dai drumul.
Dar nu.
Nu e nici un moment din asta.

Eu am sarit exact cand am presupus ca prietenii mei s-au plictisit sa se uite la mine asteptand sa sar si s-au intors cu spatele, rusinati  de rusinea mea.  Atunci am zis fuck it si am sarit.

Dupa care m-am urcat din nou si am sarit iar. Am inghitit adrenalina cu nesat si m-am urcat iar.

M-as fi aruncat pana seara non stop numai sa stiu ca se mai uita macar unul din ei, odata, sa vada ca mi-am depasit frica.