mi-e dor de Alina

nu mi-e dor de nici o alina. dar cum ar fi?
ma taram spre casa intr-o noapte spre dimineata acum cateva zeci de ore si ma gandeam la absolut nimeni.
cum e posibil asa ceva? si e trist? sau ar trebui sa ma bucur?
asa ca m-am oprit intre o banca asezata cu spatele spre strada si un scuter pe care scria Bla Curier si am facut un efort sa ma gandesc la cineva - ca sa pot face comparatie cu starea anterioara.

rezultatul a fost urmatorul - statistic, pe o durata de 30 de zile:
-socializez cu ~ 35 de oameni noi - din care 10% la suta ii consider interesanti. din acest 10 la suta - daca e vorba de o femeie frumoasa si inteligenta - sunt sanse de 60 % sa o reintalnesc cu o alta ocazie, daca e un barbat cu care apuc sa ma imbat - sunt sanse de 25 % sa il mai intalnesc exact in aceleasi conditii.
-socializez cu 40 - 50 de oameni pe care ii stiu deja - 5% revederea imi provoaca un oarecare sentiment de bine.
-socializez cu 15 prieteni care imi creeaza un sentiment de confort.

asta e punctul de vedere pragmatic.
m-am gandit pragmatic la toti si la nimeni in particular.
indepartez lumea din jurul meu dupa o anumita perioada. si imi place sa fac asta. fac loc pentru altceva. simt nevoia sa fac ciclul asta sa mearga constant. poate e doar o cacialma - dar e echilibrul meu.

si merge? merge. bine. multumesc.tu?

:)