tii ca se spune "tine-ti prietenii aproape, dusmanii si mai aproape"...
E de fapt o smecherie, din aia inventata de inteleptii unei alte vremi, cand lumea intelegea niste lucruri si le transmitea mai departe. Azi nu s-ar gandi nimeni "uite asta e o chestie desteapta, hai sa vedem cum o transmitem sa o inteleaga toti prostii, nu doar noi"...
Ideea e ca de fapt cel mai bun prieten ti-e si dusmanul cel mai important. Ei, tipii astia n-au nimic cu tine, doar te vad intr-o cu totul alta lumina, alta perspectiva. Nu se lasa influentati, nu-i dai de pe pozitii. Mereu vigilenti, nu iti iarta nici o geseala. Convingerea lor e ca sunt indreptatiti sa creada ce cred si sa faca ce fac.
Despre astia e vorba, nu despre inamicii comuni, eternii raufacatori. Cum sa ii tii pe aia aproape? N-ai nici o treaba cu ei. N-ai sa te imprietenesti cu cine stie ce idiot care ti-a facut un rau aleator, fara nimic personal.
Inteleptii aia stiau cat de orbeste ne urmam convingerile, si cum nimic nu trebuie sa fie atat de definitiv. Trebuie sa ne schimbam din cand in cand convingerile, din simplul motiv ca se poate. Fara nuante de gri nu exista nici un fel de progres intelectual. Ramanem acolo, penduland prosteste intre alb si negru.
Asa ca nu trebuie sa facem nici un efort. Nu trebuie decat sa-ti tii prietenii pe langa tine si te-ai scos, urmezi dictonul.
Cand eram mic ma gandeam mereu ca e destul de incomod sa-ti tii dusmanii mai aproape ca prietenii. Adica cum? Cat de aproape? Sa te culci cu ei?
Acum sunt dependent si de cafeaua de dimineata cu dusmanul.
Ca trec lucrurile pe langa tine.
In timp ce tu te intinzi dimineata in pat, altcineva se urca in tren sperand in capatul liniei.
Te intorci cu fata in perna si iti vine sa stai acolo, in caldura. Ca si cum ziua nici n-ar exista. Altcineva, pana la ora indecenta la care te-ai hotarat tu aseara sa-ti pui ceasul sa sune, s-a indragostit pana peste cap de o colega.
Cat deschizi fereastra si te speli pe dinti, cineva ca tine a iesit fericit de la un interviu.
Douazeci de minute cat sa versi zatul de ieri din ibric si sa pui de cafea, sa tai doua felii de paine si sa le pui in prajitor si sa cauti laptele in frigider.
Douazeci de minute sa citesti cu mintea limpede o pagina care iti schimba definitiv o impresie.
In zgomotul camionului de gunoi poti sa intinzi unt pe o felie de paine prajita sau sa scrii o idee geniala.
Pana sa dai drumul la laptop sa-ti verifici mailul, o lume intreaga a trait intens sau a facut ceva exceptional.
Incep sa cred ca e profitabil emotional sa imbatranesti. Eram de parere ca trebuie sa “te pastrezi” cat mai naiv posibil, cat mai aproape de mintea ta de copil ca sa poti sa experimentezi pang-ul ala emotional care e uimirea. Sa poti sa fii surprins placut de ce se intampla in jurul tau. E plictisitor rau fara revelatii care iti sucesc parerile, imagini care te emotioneaza pana ti se ridica firele de par de pe antebrat sau situatii atat de amuzante incat ai zice ca n-o sa mai poti sa fii serios in viata ta.
Pornesti de la un punct in care te uimesc cele mai banale lucruri. E clar ca pe masura ce evoluezi n-ai sa mai razi la glumele la care te tavaleai pe jos cu 3 -4 ani in urma, n-o sa ti se mai supradilateze ochii de la un sarut si n-o sa ti se para ca vezi lumea altfel dupa 19 minute de sitcom. Dar speri sa ti se mai intample, nu sa te schimbe si gata - pa fericire. Asa ca e enervant cand pierzi sentimentele astea gratis si chiar devii ostil la elemente care introduc un grad mai inalt de complexitate. Zici “eu n-am sa stau sambata seara acasa cu o carte in mana” ca si cum un club si o sticla de rom sunt o valoare absoluta la fel cum ziceai cu 10 ani in urma ca n-ai sa asculti altceva decat rock. Drum & bass ? Nu merita nici jumatate de kb pe hard-ul tau.Mhm.
Dar toate astea se schimba. Ajungi sa-ti suni parintii ca ti-e dor de ei sau sa gatesti dupa amiaza. Realitati la care sperai sa nu se ajunga niciodata, cumva. Si vrei sa opresti un pic lucrurile, sa tragi de timp pana nu se ajunge la chestii mai grele. Dar cum ziceam, s-ar putea sa gresesti. Poate nu e nevoie sa recitesti Dune ca sa iti regasesti valorile sau sa pierzi o noapte cu long-drink-uri si flirt incandescent ca sa iti refaci “self-esteem-ul “. Absoluturile de ieri nu sunt altceva decat variabilele de maine, convingeri pe care te bucuri sa le ai, dar preferi sa iti lasi optiunile deschise – in caz ca. Nu stiu daca faci asta ca sa dai peste lucruri mai bune sau sperand ca pur si simplu ai sa te sucesti si ai sa descoperi ceva ce nu observasesi mai inainte, cert e ca e o nevoie de nou care iti schimba parerile inevitabil.
Asa ca azi stau cu o carte in mana, la patru dimineata, in pat, ascultand tracy chapman si scriind notite la fiecare capitol. Eu, care n-as fi acceptat in ruptul capului ca o carte poate sa-ti modifice radical convingerile si daca se intampla atunci esti cam idiot. Care nu concep sambata decat ca pe o gaura neagra in care aluneci printre shot-uri, strazi goale de oameni, noapte si imposibilitatea de a fixa un punct fara sa ti se faca rau.
Adevarul e ca sunt la mijloc. Am un pahar de vin langa mine si m-am oprit din citit sa scriu aberatii solipsiste pe blog. Dar ma simt foarte bine, nesperat, cu increderea pana in tavan si cu fiori pe sira spinarii. As putea sa ies oricand, oricum. Si nu imi mai e frica sa imbatranesc, e misto sa imbatranesti, te faci mai destept. Vrei nu vrei. In stilul asta maine-poimaine anunt relaxat pe blog ca ma casatoresc. Sau deschid o casa de discuri pentru manelisti. Orice numai sa ma mai mire lumea un pic. Optiunile sunt deschise.
Nu imi vine sa cred ca cine o fi scris, la vremea lor, Ciresarii, Liceenii sau toate filmele cu Sergiu Nicolaescu, a avut acces la o tehnologie atat de avansata. Suspectez un calator temporal roman, fanatic simpatizant al ideologiei balcanic Marxiste. Sa-i spunem Nea' Costache. Cu nepoteii lui, care il vor intelege cu adevarat abia mult mai tarziu cand intra la munca pe santier si devin oameni mandri, dar care il iubesc oricum ca pe unchiul favorit, construieste in hambar o statuie a lui Lenin. Spiritul marelui om, sensibilizat de munca grea a familiei pentru CAP si planul cincinal, insufleteste piatra rece si ii vorbeste lui Nea Costache. Acesta, topit de placere, e gata sa accepte misiunea deceniului, sa calatoreasca in timp pentru a fura cea mai grozava inventie a viitorului - Masinaria de Vise Standardizate. Pe care o transmite pe linie paterna, modificata de asteptarile fiecarei generatii.
Astazi , urmasii lui Nea Costache lucreaza prin televiziuni....
DA, e o chestie cu fata lui Lenin nu? Parca s-ar uita la tine de peste timp... ati avut vreodata vise in care toata lumea pe care o cunosateti are capul lui Lenin?? Daca nu - va invit sa nu va mai ganditi la asta niciodata.
Cum e cand ai de facut un proiect si stai cu documentatia adunata pe pat dar ti-e tarsa sa deschizi prima pagina pentru ca din momentul ala nu vezi decat doua posibilitati: ori il faci ori nu-l faci. Posibilitatea insuccesului iti moaie picioarele. Si sunt atatea lucruri pe care ai putea sa le faci in loc de 10 ore de munca la o chestie din care ar putea sa iasa fix 0.
Se cheama ca esti nevrotic. Ca un mecanism homeostatic la nivel psihic. Ti-e frica sa iti strici echilibrul interior. Intra la capitolul "alte tulburari psihice". Nu e mare branza. Daca verific acum - s-ar putea sa gasesc si tratamente. Dar pentru ca n-as face altceva decat sa aman mai mult momentul in care ar trebui sa ma apuc de "proiect", n-am sa o lungesc si cu research-uri dupa pastile.
Daca vreti sa investigati fenomenul, fie ca va simtiti cu musca pe caciula sau nu - aici gasiti mai multe informatii.
Am si niste diagrame interesante despre cum ma afecteaza personal nevrozele, pe care daca n-am sa uit sa le copiez de pe caiet, o sa le pun online pe aici.
Tin sa mentionez ca acest post a fost scris cu internet wireless ! De aseara am intrat in randul oamenilor care pot sa scrie pe blog direct de pe buda sau din balcon. Cutiuta neagra cu internet wireless statea de multa vreme pe o masuta in camera, adunand straturi si straturi de praf. Pentru ca nu am reusit sa ma mobilizez si sa o instalez in aproape 2 luni. De ce? Vezi mai sus. A venit un prieten ieri si a instalat-o in 5 minute.
Sunt tulburat psihic, dar am wireless. 1-0 pentru Pollyanna
Poate ca in vest deja s-a saturat lumea de basme pentru copii. Poate s-au intors la Hemingway si se vor uita dispretuitor la noi. Dar nu conteaza - binele invinge la sfarsit. Noua nu ne pasa ca transforma intr-o gluma ceea ce pentru noi pot fi lucruri serioase. Ba mai mult - ne bucuram pentru aceasta sansa. O s-o transmitem si noi in Moldova peste 40 de ani, sub forma de manuale amanuntite. Nemira abia asteapta.
Va ofer ghidul perfect pentru a deveni un autor de succes in Romania. Sa se noteze ca eu am facut-o, in 10 ani vreau un simpozion Science Fiction in cinstea mea.
Un roman un neamt si un canadian se fac praf si stau de vorba. Dezinhibati, se comporta fiecare conform trasaturilor nationale specifice: romanul e visator si docil, neamtul e intreprinzator si critic iar canadianul o face pe prostul fararezerve.
Neamtul zice:
“In loc sa sparga strazi aiurea prin Bucuresti, mai bine ar investi in canalizari si purificarea apei. Degeaba scapi de gropi pe strada daca omul sta cu miros de canal in casa.”
Romanul riposteaza, partinitor:
“Da, ai dreptate, dar iti dai seama ce efort urias ar implica asta? Abia reusesc sa repare o nenorocita de strada in jumatate de an – d-apoi sa reconstruiasca toata canalizarea sau sa … purifice apa.”
“Nu ar dura atat de mult…sub 7 ani, cred, numai ca e mai mult decat perioada unei guvernari si daca depaseste inseamna ca celalat guvern ar beneficia de avantaje…” zise neamntul si pufni in zeflemea stropind putina bere pe masa.
Canadianul intra si el in discutie:
“Sau ar putea sa omoare o maimuta, ceva…”
Nebagat in seama, ragaie si desface inca o cutie. Discutia continua.
“Da, recunoaste romanul, nimeni nu vrea sa faca vreun cadou puterii viitoare. Daca stau sa ma gandesc insa, sunt toti niste prosti. Nu trebuie decat sa presezi pentru un proiect mai rapid si sa rezolvi in 4 ani, nu?”
“Noi in Germania am putea sa o facem in 3 ani”
“Poate ar face-o dar sunt prea fraieri sa inteleaga cat de mult i-ar ajuta asta. Imagineaza-ti o campanie guvernamentala care sa indemne populatia sa nu mai cumpere apa imbuteliata! Sa bea apa de la robinet si sa economiseasca banii – ca uite - am reparat purificarea! Sau canalizarea – in fine”
“SAU…! Sau ar putea sa omoare o maimuta ? “ zice canadianul si se scuza politicos ca nu e atent la conversatie; pur si simplu nu-i plac maimutele…
“De ce nu incerci sa faci TU ceva in privinta asta?” il intreaba neamtul pe roman.
“Ce as putea sa fac? Nu sunt nici politician nici patron de club de fotbal. Mai e apa minerala? ”
“Vezi?! Asta lipseste la voi… Initiativa personala. De aia nu merge nimic… “ pufneste iar neamtul
“Omorati mai maimuta si hai sa incheiem!!! Devine plictisitor…“
“Nu poti sa faci nimic fara o gramada de bani in tara asta. Vrei sa ai un cuvant de spus ? – trebuie sa ai o finantare grasa…”
“Nu e adevarat” zice neamtul. “Gandeste-te, chiar n-ai putea sa faci nimic? Esti tanar, esti ambitios, poti sa convingi lumea, ai blog…”
Romanul ramane tacut, parand ca va ceda disputa in favoarea neamtului dar…
“Nu stiu cum sa-ti explic prea bine, sunt constient ca as putea sa fac incercarea asta, cu ceva efort poate chiar sa schimb ceva, dar daca am sa investesc atat efort la un moment dat, as face-o pentru mine, nu pentru tara” isi ridica cate doua degete cand zise tara si clipi mai des.
Discutia se incheie si intrucat canadianul adormise cu capul pe masa plecara toti acasa.
In noaptea aceea romanul nu putu sa doarma. Argumentele neamtului erau fara cusur. Se intoarse de pe o parte pe cealalta, zgandarind sentimentul patriotic pana dimineata, cand lua in sfarsit o hotarare.
“Am sa incerc sa fac ceva bun pentru tara mea, pentru ca pot. Dar nu cu visele nebune ale ale neamtului. Nu poti izbandi in asa ceva fara bani – asa ca am sa fac intai rost de ei”
Si cine are bani in tara asta?
“Becali. Am sa-l conving ca pot sa schimb lucrurile in bine pentru generatiile viitoare si pentru guvernare deopotriva daca imi finanteaza o cariera politica.”
Asa ca, fara sa stea prea mult pe ganduri, isi lua cel mai bun costum, bau un paharel de tuica si se duse in audienta la castelul lui Becali.
Ajuns acolo, urca timid scarile de marmura si il convoca pe marele pastor. Vine Becali, sa stea de vorba cu el si romanul ii povesteste la ce s-a gandit.
“Sunt tanar, ambitios, pot sa conving lumea, am blog. Am sa construiesc o canalizare noua si am sa purific Bucurestiul. Am sa ajut pe toata lumea cu apa potabila de la robinet si or sa ma aleaga presedinte”
Becali statu putin pe ganduri si ii spuse:
“Uite, m-ai convins. Am sa-ti dau bani pentru o cariera politica. Dar trebuie sa o convingi si pe maimuta ca nu iau decizii importante fara ea…”
N-am stiut ! Tot timpul asta n-am stiut ! Am ascultat Civil War de la Guns 'n Roses de un milion de ori, am avut o suta de mii de migrene de la mosit pe melodia asta sub ochii indulgenti dar perplecsi ai adultilor. Play-ul de pe butoanele walkman-ului s-a sters de apasat si nici una din casetele cu cu arme si trandafiri pe coperta n-a ramas magnetizata ... in ce neagra ignoranta am trait pana acum.
Asta e cantecul.
Asta e scena din Cool Hand Luke - pe care l-am vazut abia de curand.
Axl Rose. The King of copy/paste. Genial.
Cand te gandesti ca tot timpul am trait cu impresia ca e vorba de o batrana care se plange ca au batut-o niste oameni rai ... doar ca nu faceam legatura cu razboiul civil prea bine. Oricum am crezut ca e vorba de cel din 1861–1865...
Am tot ascultat Arctic Monkeys in ultimii 2 ani. Tangential asa. La un prieten neamt, ahtiat dupa punk si post-punk, uneori in cluburi, alteori in masina - introdusi ca "frate ... am si niste rock in torpedou, ia vezi".
Nu sunt innebunit dupa indy si nu i-am prins in perioada in care probabil ca au facut furori in gen.
La mine toate formatiile ajung cand nu mai au nimic underground si deja canta cu Aguilerra. Ok - n-au facut asta si probabil nici n-or sa faca - ideea e ca sunt in urma cu lucrurile astea.
Am facut o pasiune pentru The Strokes cand deja nu mai existau ca formatie si daca ma intrebi de brit pop/rock nu pot sa ti-i mentionez decat pe ei, Oasis si Blur. Si Arctic Monkeys. Mi-au facut cu ochiul I bet you look good on the dance floor si Fake tales of San Francisco - ca la toata lumea de altfel. N-am trecut de nivelul ala dar i-am catalogat ca fast & furious brits. Ceea ce e mai mult decat Suede de exemplu, sau Keane, sau Kaiser Chiefs. Bleah. (Bloc Party e un alt capitol, la fel si Joy Division and co). Deci - cool Brits, da ? Am vazut si cateva clipuri din concertele lor pe net. Si sunt foarte tari pe scena. Nici un pic de glamour, deloc jucat, foarte autentici si violenti cu microfonul. Si cu chitara. Mi-a ramas in cap imaginea lui Alex Turner urland in microfon cu o voce care parca nu era a lui, in batjocura asa si scuipand la toate consoanele.
Ce s-a intamplat dupa? S-a intamplat ca mi-a cazut in mana Esquire. Si pac - un articol despre ei. Isterie cu maimutele ! The Clash si The Strokes combinati - au un album nou mai bun decat ultimul - treci fuga si cumpara-l sau asculta-l - orice numai sa stii si tu de ei.
Asa ca am scos toate 3 albumele : Whatever people say I am, that's what I'm not, Favourite worst nightmare si Humbug - ultimul album. Mai bun decat al doilea.
Le-am bagat pe toate in playlist si le ascult de o saptamana. Pe primele doua mai exact. Care imi plac foarte mult. Ritmuri foarte insinuante si versuri de pici in cap. Foarte misto.
Dar ultimul album... de unde sa incep. Uiti ca ascultai ceva. E tot o lalaiala. Nici macar un ritm care sa fie cat de cat alert, sau macar sugestiv. Nimic. Parca s-au casatorit cu toti si deja asteapta nepotei. Sau au inregistrat intr-o lehamite totala si fortati de imprejurari - gen : 'Oh God - we are so fried, and it's Friday already. There's nothing recorded and the label is waiting for a whole album on Monday. And we all have amnesia and prostate and our lives were spent for nothing. Let's rock ... lads..."
Fara vlaga. Nici n-am fost atent la versuri pentru ca nu m-au tinut atent....
Dar celelalte doua albume...
In fine - ati inteles. Sa n-aveti incredere in Esquire daca v-au placut The Strokes si sa nu mergeti la Arctic Monkeys decat daca promit anterior in presa ca nu canta nimic de pe ultimul album.
Asta e de pe Favourite worst nightmare . Ieri, cand am sarit la 3 m de pe rampa de skate intr-o perna mare de aer in care se aruncau oameni care veneau cu viteza, cu bicicleta, din rampa, cu scheme (eu nu aveam skate, m-am urcat pur si simplu pe structura, cat mai sus, si am sarit de-acolo), o fredonam in minte. Cum faci cu melodiile alea pe care nu poti sa ti le scoti din cap.
Daca o ascultati - sa stiti ca am sarit la " But I crumble completely when you cry "....
'Oricine de aici ar putea sa faca asta ' numai tu nu.
'Totusi - de ce m-am urcat aici?' vine imediat dupa. Stai in picioare si transpiri abundent. Ti-e si frica sa te uiti in jos pentru ca simti vertijul. Vertijul e atunci cand imaginile din jurul tau incep sa vajaie si iti poti auzi bataile inimii ca si cand te-ai sprijini de o boxa in Expirat.
'Deja m-a vazut toata lumea cum stau aici ca un prost' Faptul ca s-a aruncat cineva exact inaintea ta, ca de jos nu parea prea inalt sau ca e o perna URIASA de aer fix unde ar trebui sa cazi nu mai conteaza deloc.
E o senzatie de lesin combinata cu greata si cu chestia aia cand nu mai poti sa mai respiri, cand parca nu ai indeajuns aer in plamani.
Si iti bate inima ... gn.. gn.. gn.. gn - si parca au inceput sa-ti zvacneasca si bratele in ritmul ei si esti convins ca toata lumea imprejur poate sa vada asta. Si o considera amuzanta. Dar nu e. Nu e deloc.
Inchizi ochii. Tot aia e. Acum nici nu mai vezi unde trebuia sa te arunci, daca te arunci prea la stanga si nimeresti cu capul de ciment? UGH!... Mai bine cu ochii deschisi.
Care e momentul in care te arunci? Ai vrea sa-l stii dinainte ca sa-l poti stipula, folosi. Sa stii ca intai ametesti, dupa aia iti amortesc picioarele, dupa aia vine greata - si gata, poti sa iti dai drumul.
Dar nu.
Nu e nici un moment din asta.
Eu am sarit exact cand am presupus ca prietenii mei s-au plictisit sa se uite la mine asteptand sa sar si s-au intors cu spatele, rusinati de rusinea mea. Atunci am zis fuck it si am sarit.
Dupa care m-am urcat din nou si am sarit iar. Am inghitit adrenalina cu nesat si m-am urcat iar.
M-as fi aruncat pana seara non stop numai sa stiu ca se mai uita macar unul din ei, odata, sa vada ca mi-am depasit frica.
Daca pentru toata lumea un dus e ... un dus si atat - ei bine pentru mine un dus e muuult mai important. Eu iau chestia asta cu dusurile foarte literal. E un moment delicat al zilei.
Ma impresioneaza puternic. Din cauza asta ajung sa iau niste decizii cruciale fix in punctul ala - gol si cu apa curgand pe mine. Poate are o valoare simbolica. Poate e din cauza ca uram dusurile cand eram mic si am fost oarecum obligat sa ma obisnuiesc cu ele cand am inceput sa simt nevoia de a socializa mai intim cu sexul opus.
Sau poate are doar o valoare simbolica :)
Cert e ca la mine merge asa: "When in doubt - take a shower"
Nu e ca si cum de fiecare data cand fac dus ies din baie cu o revelatie, nu. Nici macar nu pot sa spun ca am facut vreodata un dus constient ca sunt cumva in dilema.
Am in minte doar o suma de hotarari de care m-am tinut (nu din celelalte) si pe care le-am formulat intr-un minut la dus. Deja cand ieseam pe usa baii devenisera necesitati de-a dreptul.
Azi am facut dus si am scris pe blog.
Asa ca tineti-va bine de scaune....
E doar inceputul...
Later edit >> Pentru persoanele care au orientat oglinda din baie spre dus. - important: trebuie sa aveti peste 18 ani ca sa aveti voie sa faceti asta - propun urmatorul experiment:
1. Asezati-va in pozitia preferata la dus
2. Observati exact pozitia fetei pe suprafata oglinzii
3. Cu un marker negru (ATT - sa nu fie din ala permanent)
4. Desenati o mustata mare si un cioc stufos pe oglinda, in locul unde ati estimat ca va sta fata
5. Mergeti inapoi la dus si "intrati in personaj"
6. Luati o decizie cruciala
Relaxat in pat, la un film, iti aprinzi o tigara. Fum albastru in camera, scotand in evidenta o raza de soare. In armonie perfecta cu un film din 60' 70'.
Incordat la birou, cu un mail de scris in fata, iti aprinzi o tigara. Tragi un fum, expiri si iti vin cuvintele. Iti iese cum ai vrut.
Dimineata. Dupa 3 felii de paine prajita cu unt si cu miere - o ceasca de cafea. Cu mirosul proaspat in nari - iti aprinzi o tigara. Si gata ! Te-ai trezit ! Intr-o conversatie plicticoasa cu cine stie ce personaj, cand nu vrei sa afli nici unde a plecat in vacanta nici cu cine s-a mai intalnit in oras - iti aprinzi o tigara. Si nu te gandesti decat la ea. Devii constient de presiunea ei pe buze, de gustul tutunului, de aroma. Si - cireasa de pe tort, poti sa faci 5 -6 cerculete gri - verzui si sa le urmaresti pana unde se duc. Cum intra unele in altele. Ai si uitat ca vorbeai cu cineva.
Daca nu exagerezi in mod cretin si fumezi 2 - 3 pachete pe zi nici nu mai obosesti cand urci scarile la 50 de ani.
Iubesc Tigarile . Iubesc sa Fumez. Nu ma Las de Fumat.
Si se poate vedea foarte clar cat de bine se asorteaza DRUM cu RIZLA
Era o multime mare mare adunata pe stadion si Bono apela satelitul #132456.gh .
bzzzzzzzchiouuuuuuuuldldldldldluuuuuu (cum faceau modemurile dial-up :) )
S-a facut o conexiune cu sistemul de amplificare si cei cativa oameni de pe statia spatiala au auzit aproape live urletul multimii adunata la concert. N-aveau cum sa-i auda pe prietenii mei din multime cu toate ca sunt convins ca decibelii adunati n-ar fi fost la fel de liberi fara ei acolo. L-au auzit doar pe Bono si o vuiala mare. Aveau ceva treaba acolo sus - da' cum sa refuzi apelul... adica... e Bono. na. Raspunzi. Aduci 100 000 de oameni pe un stadion - ar fi bine sa le dai ceva interesant. Asa ca incerci sa le dai putina umanitate. Sa-i scoti din camera lor, din cartierul lor, din drumurile incoace si incolo. Sa se simta mici pe pamantul mare.
100,000 * 50 Eur? 5,000,000 Eur. Merita pentru o conexiune prin satelit cu statia spatiala.
In multimea aia mare o fata a ridicat telefonul in aerul dens plin de blitz-uri. Orange a apelat satelitul #119673.iu si s-a deschis legatura cu Telefonul Meu.
In mijlocul noptii Bono s-a auzit aproape live intr-un dormitor din Romania, Bucuresti, de pe langa chioscul Minimarket DORA-NELU. Impreuna cu 5 oameni . Restul de 99,995 nu prea s-au auzit. Doar Bono si cei 5.
Si am dansat cu o fata somnoroasa pe ONE. In pijama si cu picioarele goale. Cu telefonul pe dos - sa fie cu speaker-ul spre noi - si volumul dat la maxim. Ea pe marginea patului. Eu pe jos.
Nici nu am auzit interferentele. A fost cel mai frumos ONE pe care l-am ascultat vreodata.
5 minute * 2 euro ? 10 euro. Multumesc Lucica
Ai niste prieteni? Ai face bine sa-i scoti din camera lor, din cartierul lor, din drumurile incoace si incolo. Sa se simta mici pe pamantul mare.
[nu am idee cum se cheama satelitii exact, sau cata lume a fost la concertul U2 din Barcelona, sau cat a costat biletul. Sau minutul. Nu stiu nici daca erau ocupati cosmonautii sau nu.... ]
The cinnamon peeler by Michael Ondaatje If I were a cinnamon peeler I would ride your bed and leave the yellow bark dust on your pillow.
Your breasts and shoulders would reek you could never walk through markets without the profession of my fingers floating over you. The blind would stumble certain of whom they approached though you might bathe under rain gutters, monsoon.
Here on the upper thigh at this smooth pasture neighbor to your hair or the crease that cuts your back. This ankle. You will be known among strangers as the cinnamon peeler's wife.
I could hardly glance at you before marriage never touch you -- your keen nosed mother, your rough brothers. I buried my hands in saffron, disguised them over smoking tar, helped the honey gatherers...
When we swam once I touched you in water and our bodies remained free, you could hold me and be blind of smell. You climbed the bank and said
this is how you touch other women
the grasscutter's wife, the lime burner's daughter.
And you searched your arms
for the missing perfume.
and knew
what good is it
to be the lime burner's daughter
left with no trace
as if not spoken to in an act of love
as if wounded without the pleasure of scar.
You touched your belly to my hands in the dry air and said I am the cinnamon peeler's wife. Smell me.
Mi-a placut foarte mult poezia si n-am verificat semnificatiile pe net - sunt multe rau oricum - prefer sa raman cu ce mi-a inspirat in noaptea cand mi-a recitat-o un prieten.
"...e ce ii spui unei anumite femei in pat. Chiar lucrurile alea pe care nu le-ai spune daca ar fi fost altcineva decat anumita. Le spui cu ochii inchisi si impingand cu fruntea in ceafa ei. Ies din tine si te si sperii. Tu de fapt doar simteai ceva. Si pentru ca stiai ca e doar ea sa asculte - ai vocalizat o bataie de inima. "
Scena stoner grunge vibreaza din nou, intr-un concert cu gust retro si premise de fetis. Tep Zepi si The Egocentrics lanseaza in Fabrica prima petrecere Retrofetish din Bucuresti. Soundurile nu vin sigure. Vor fi proiectii, intreceri de masini si urmariri politiste din anii ´70. Rock si si adrenalina in club Fabrica, pe 22 februarie.
luat de la John Campbell De asemenea am aflat cat costa o restanta la master SNSPA. 200 RON. O restanta. Un gram de aur este 67,7 RON. Deci o restanta la SNSPA face cat 3 grame de aur.
Eram la Interbelico cu Steven pe seara asa, in jurul orei 11.
"Razvan ! " "Dea! " "Pizza ..." "interbelico fara ceapa." "si o stela te rog!" "cu pahar !"
(ma flateaza mereu razvan, probabil jubilez vizibil cand imi continua el comanda) Bicicleta parcata afara - si vine o domnisoara cu chef de distractii nocturne...
Asa ca o urc pe bicicleta (in spate nu in cosul din fata) - si pornim spre expirat. Unde ne machim bine. si spre dimineata - spre casa. Cu aceeasi domnisoara in spate. Foarte frumos a fost. Am facut opturi pe trotuar. Mi s-a ridicat adrenalina de vre-o doua ori (cand am urcat pe langa sala palatului...), si daca mergi pe bicicleta si nu e trafic (3 masini au trecut...) si te uiti in jur, si ai si o domnisoara bine dispusa pe portbagaj, poti sa-ti imaginezi ca de fapt nu tu te deplasezi in spatiu - rotile tale invart planeta.
Astea sunt niste dame pe biciclete. Mi se par amuzante fara legatura cu cine stie ce altceva. Sper sa le vedeti la televizor. Daca le vedeti la televizor sa ma anuntati.
(Tipul de langa a luat treaba cu invartitul planetei prea in serios. Si pe la 1900 chiar se credea ca el invarte toata treaba. De aia e asa mandru.)
Niste tipi cool de la restauranul amintit mai sus mi-au zis ca arat ciudat pe bicicleta. Dar eu oricum sper ca sunt ciudat. Asa ca presupun ca e ok. Au fost de acord ca ne potrivim. Eu cu bicicleta adica.
This is Steven on his bike(the guy I had the beer with). The hat is mine though. He borrowed it from me. He can also do the splits and he would always rather be in Africa. Quite understandable.
Acum vreo luna m-am mutat cu biroul. Cutii peste cutii. Abia azi am aruncat un ochi in aia pe care scrie "chestii dubioase" . am gasit :
3 pliculete ceai negru Twinings 3 pliculete zahar alka 3 role mici scotch (in variate stari de utilizare) un decapsator un foarfece o foaie de agenda din 19 ianuarie pe care am notat reteta pentru" pui cu chili a la edi" legitimatia de camin pe 2004 a lui Tudor biletul la Sofa Surfers din Decembrie 2007 cutia cu castile de la ipod stricate legitimatia de organizator (sic) la Sugababes 2 folii aspirina o cutiuta de plastic (pt filme) o zornaitoare de jazz (arata ca un ou de plastic. galben.) un roller un sony ericsson defect multe cartele de metrou un desen facut de Mada si decupat de mine o radiera 2 pixuri un blister Ospexin o ghinda o folie Propolis Certificatul de inregistrare al Mipa (!ups) un blister Nalgesin o bratara verde din plastic pe care scrie www.lovegame.ro o bufnita de la kinder o rondea lemn frasin o folie ampicilina o folie paracetamol o cheie mare (dubioasa rau, usa pe care o deschide cheia asta cred ca e de la un beci in care nu a mai intrat nimeni de 100 de ani. sau de la un cavou.) un magnet pisica albastra din Bulgaria o folie Prednison un creion mecanic (il folosesc deja) un bilet de amor de la o fata catre Tudor punguta de tutun Drum tabachera bunicului meu foite mici Gizeh (orange) foite mici Rizla + (green) un magnet din Egipt (cu 3 figurine in basorelief) un magnet de la Roma un magnet de la Londra un magnet Grecia, Creta un blister Augmentin 1 calendar mic 2008 cu o gagica sexy/sport spriijinindu-se de o minge medicinala (ciudat rau) o ruleta Cozamin ochelarii vechi ai lui Tudor foite mici OCB (black) o poza cu fratemiu si Viorela (din alea pe care le faceai in pasaj la Universitate, automat) carnetul de student al lui Tudor un bilet la teatrul ACT un siret lung de culoare neagra un incarcator dubios doua lingurite inox (ura) un caleidoscop Peroni 5 crengute de copac de 20 cm un elastic (am legat crengutele cu el) leaflet promotional Jazzfest Green o punguta acid boric lista cu cluburi din Praga - scrisa de mana de ... nu mai stiu cum il cheama un bilet de tren Focsani - Bucuresti 30.05.2007 un epolet albastru de la o camasa o folie de Omez o folie Metoclopramid un bilet de la mma care incepe cu "Draga Radu..." un magnet de la Sibiu o baterie Duracell o pereche de butoni foite Drum zahar brun Alka zahar brun Lemarco un bilet la teatrul Act - 10 Apr, rand A14, 2 persoane, ora 19 - cred ca din 2006 3 pastilute Nurofen un blister de Modafen un bilet pentru shot de tequilla sau raspberry - Expirat 21.03.2007 o ascutitoare un cablu mic de telefon un Ketonal (brrr) o cheie Imbus un servetel umed Trenta Pizza un breloc Heineken o pila de unghii un cablu USB 10 Kc o coroana (Denmarrrrk)
"Ma enerveaza in ultima vreme modul in care trebuie sa ii ascund pe unii de ei insisi. Ca un gest de prietenie, ca un gest de bun simt, ca pe un lucru pe care ti l-ai face si tie.
Trebuie sa ma port ca si cum n-as fi acolo si n-as observa. S-o fac pe prostul ca sa nu se loveasca ei insisi de prea mult. Sa suport singur prea multul din jurul meu. Ma enerveaza si-mi trece.
Vedeti, eu nu ma enervez niciodata. Eu am un vag control al situatiei mereu. Eu sunt mereu un pic mai destept. Si eu mereu vad situatia si din punctul lor de vedere. De aia le sunt si superior. Pentru ca ei nu pot sau nu stiu sau nu vor sa vada prin ochii mei.
Nu ma enervez niciodata cu exceptia cazurilor in care NU am un control al situatiei. Cu exceptia cazurilor in care nu pot sa fiu mai destept pentru ca asta m-ar costa prea mult. Prea mult timp.
Cum sa-I explici cuiva ca-si pune singur bete in roate daca oricum in punctul in care ar realiza ca face asta s-ar opri oricum. E nevoie sa-I explici intai cum sa vada situatia prin ochii tai – lucru greu de realizat cand respectivul nu vrea sa faca asta.
Problema mea apare in momentul in care, inconstienti in caderea lor nebuna la orizontal, se prabustesc peste mine, se darama fix in calea mea si trebuie sa-I ocolesc (timp), sa sar peste ei (si mai mult timp) sau sa-I dau la o parte.
Asa rezolv cel mai repede problema "
Asta am scris intr-o zi. Din anumite motive (pe care prefer sa nu le enumar aici) modul in care am facut-o nu lasa prea multe lucruri de inteles.
Ma simt totusi responsabil sa-mi dau mie insumi o explicatie...Si vreau pe aceasta cale sa le multumesc tuturor idiotilor din orasul asta (unde dealtfel imi place foarte mult sa ma plimb) care dau cu masinile peste tine, tipa si urla la tine ca la nebuni, care te fura pe fata crezandu-se mai destepti sau mai fortosi ca tine, care incearca sa te umileasca, sa te traga sub ei sau sa se catere pe tine.
deci
Taximetristi involuti, vanzatoare inguste, barmani si ospatari nehaliti si lenesi, functionari publici agramati si mici patroni cu grupuri razlete de neuroni – va multumesc pentru o sacosa de angoase. Am sa le iau si-am sa invat cum sa va strang de gat cu ele.
Asa sa se noteze ca am zis.
In alta ordine de idei – merge cineva la Massive Attack?
photo by Dorin
